Prof. Camelia Cosma

I.2.1 IGIENA INTIMĂ A APARATULUI DIGESTIV

(Mogoş şi colab., 1973; Antal, 1983; Ivan, 1983; Diculescu şi colab., 1987;

Brânză, 1998; Marieb, 1998; Miu, 1999; Sandu şi colab, 1999; Mincu,

2000; Sandu şi colab., 2004)

Referitor la igiena intimă a aparatului digestiv o atenţie deosebită trebuie acordată îngrijirii celor două extremităţi: cavitatea bucală şi anusul, care trebuie întreţinute permanent într-o stare de perfectă curăţenie, aceasta constituind o măsură igienică de prevenire a îmbolnăvirii organismului.

Cavitatea bucală trebuie să fie sănătoasă pentru asigurarea desfăşurării optime a funcţiilor specifice pe care le îndeplineşte în: digestie, respiraţie, limbajul articulat, mimică. Ea este însă şi o poartă de intrare a microbilor multor boli infecţioase.

Menţinerea curăţeniei dinţilor, îngrijirea lor, reduce apariţia cariilor, ajută la păstrarea sănătăţii gingiilor şi la înlăturarea mirosului neplăcut al gurii, precum şi la păstrarea “tinereţii“ şi frumuseţii. Lipsa dinţilor provoacă retragerea buzelor, scofălcirea obrajilor şi schimbarea fizionomiei, printr-o îmbătrânire precoce.

Pentru mentinerea în bune condiţii a igienei gurii, inclusiv a dinţilor se recomandă următoarele:

Ø după fiecare masă se va clăti bine gura cu apă, se va mânca un măr sau un morcov;

Ø după mesele principale, dar în mod obligatoriu seara şi dimineaţa se va efectua periatul dinţilor cu periuţa de dinţi (care este strict personală) şi pastă de dinţi, pentru evitarea fermentaţiei resturilor alimentare, cu consecinţe ştiute;

Ø nu se vor folosi ace sau alte obiecte din metal pentru curăţat dinţii;

Ø nu se va rupe aţa cu dinţii;

Ø nu se vor consuma alimente şi lichide prea fierbinţi sau prea reci şi în special succesiv;

Ø nu se vor ronţăi bomboane tari şi nu se vor sparge nuci sau alune cu dinţii;

Ø se va apela la medicul stomatolog de câte ori este nevoie pentru tratament şi obligatoriu de 2 ori pe an pentru îndepărtarea pietrei dentrare (tartrului) (pentru fumători detrartrajul se va face din 3 în 3 luni);

Ø se vor folosi alternative două paste de dinţi, pentru a nu se obişnui flora microbiană cu dezinfectantul; cei cu predispoziţie la apariţia cariilor vor folosi paste de dinţi cu conţinut de fluor;

Ø pentru lustruirea dinţilor se poate folosi un amestec de fosfat de calciu cu carbonat de calciu;

Ø pentru albirea dinţilor se poate face perierea lor de două ori pe săptămână cu o perie uscată înmuiată mai întâi în suc de lămâie şi apoi în bicarbonat de sodium (fără să se abuzeze de acest procedeu), sau prin frecarea lor din timp în timp cu un tampon de vată şi sare fină de bucătărie;

Ø după spălarea dinţilor cu periuţa şi pasta de dinţi este bine să se facă masajul gingiilor prin frecarea lor cu degetul arătător înmuiat într-un amestec de bicarbonat de sodiu cu sare, după care se clăteşte gura cu apă. Acest masaj întăreşte gingia, stimulează circulaţia sângelui şi previne retractarea gingiilor; masajul gingiilor se mai poate realize prin masticaţia alimentelor tari ca: mere, morcovi, pâine, realizându-se astfel şi îndepărtarea resturilor alimentare.

Mirosul neplăcut al gurii se datorează mai multor factori, ca: fermentarea resturilor alimentare rămase între dinţi, apariţia gingivitelor, fumatul, unele boli gastrice, carii care trec neobservate.

Spălarea dinţilor şi utilizarea apei de gură pentru clătire poate reduce mirosul neplăcut al cavităţii bucale. Dacă acesta persistă totuşi se impune consultarea medicului care stabileşte cauzele şi indică tratamentul adecvat.

I.2.2 AFECŢIUNI ALE CAVITĂŢII BUCALE

(Sandu şi colab., 1999; M.E.C.Ş.T., 2003; Sandu şi colab., 2004;

Lapadat, 2006)

Zăbăluţa este o afecţiune a comisurii buzelor, care se manifestă sub forma unor eroziuni sau fisuri, albicioase. Acestea pot persista un timp îndelungat, cronicizându-se datorită traumatizării permanente prin deschiderea gurii în timpul masticaţiei, vorbitului, căscatului. Afecţiunea este de cele mai multe ori microbiană sau micotică (cu ciuperci), iar în unele cazuri se poate datora unor carenţe în vitamina B₂ şi fier, de aceea este necesară consultarea medicului de specialitate.

Cheilita este o afecţiune bucală manifestată prin uscarea buzelor, inflamarea şi fisurarea lor, care poate să apară iarna din cauza frigului şi vara datorită căldurii solare.

Stomatita este o inflamaţie a mucoasei bucale, care afectează limba, gingiile, vălul palatin; este frecventă în special la copii nou-născuţi având ca agenţi patogeni microbii aflaţi în gură sau introduşi cu mâna prin sugerea degetelor. Se tratează cu glicerină boraxată 2% sau cu albastru de metilen 1 %.

Cariile dentare se produc, după unii cercetători datorită unor aglomerări de microbi şi consumului exagerat de glucide iar după alţii datorită decalcifierii dinţilor prin acţiunea acizilor eliberaţi de către bacteriile acidogene din placa de tartru aflată la suprafaţa dinţilor, fapt care impune cu necesitate efectuarea la timp a detrartrajului. Una dintre complicaţiile periculoase pe care o poate produce o carie netratată este abcesul dentar.

Gingivitele sunt afecţiuni inflamatorii ale gingiilor. O igienă bucală necorespunzătoare, cu apariţia concomitentă a tartrului, resturile alimentare şi depozitele bacteriene constituie factorii etiologici ai acestei maladii. Gingivitele mai pot apărea în urma unor lucrări stomatologice greşite sau a unei alimentaţii necorespunzătoare.

Boli cu poartă de intrare digestivă

1.Febra tifoidă şi dizenteria sunt cele mai tipice boli cu poartă de intrare digestivă. Sursa de infecţii pentru aceste boli este omul bolnav sau purtătorul de microbi, care îi elimină în special prin materiile fecale, putându-se răspândi prin apă, mâini murdare şi muşte pe alimente. În ambele boli, în afară de febră sunt prezente tulburări digestive: constipaţi , dureri abdominal , inapetenţă, diaree.

Febra tifoidă este o boală de durată mai lungă, în timp ce dizenteria este o boală de durată mai scurtă şi uneori cu debut violent. În cazul acestor boli este obligatoriu izolarea în spital, nu numai pentru a preveni răspândirea bolii ci şi pentru a se aplica tratamentul corespunzător, aceste boli necesitând îngrijiri speciale.

2.Hepatita este o denumire generică dată afecţiunilor inflamatorii de natură virotică, microbiană sau toxică a ficatului.

3.Holera este una din bolile răspândite sub formă de epidemii grave până în secolul trecut. Boala este provocată de vibrionul holerei şi are o incubaţie de 1-3 zile. Ea se manifestă fie ca o simplă diaree fie ca o puternică intoxicaţie adesea mortală, cu diaree puternică şi vărsături, cu pierderea masivă a apei din corp şi complicaţiile grave ca urmare a deshidratării. În prezent se poate asigura profilaxia acestei boli în cele mai bune condiţii. Măsurile de prevenire constau în vaccinare şi igienă personală, deoarece boala se poate tramsmite prin: apă, alimente şi mai ales prin mâinile murdare. În momentul declanşării unor cazuri de holeră, întreaga colectivitate trebuie să se supună disciplinat la toate măsurile stabilite de organele sanitare.

4.Verminozele intestinale (ascarii sau limbricii, oxiurii) au tot poartă de intrare digestivă. Ouăle acestor viermi intestinali se răspândesc odată cu materiile fecale, putând rezista mult timp pe sol. La omul sănătos ajung pe calea mâinilor murdare.

5.Teniaza (panglica) are un drum de răspândire mai complicat: ouăle de Tenia solium din fecalele omului ajung la porc, căruia îi invadează muşchii şi se transformă în larve (cisticerci). Omul se îmbolnăveşte consumând carne de porc cu cisticerci, insuficient friptă sau fiarta

6.Trichineloza (trichinela) este o boală parazitară deosebit de gravă provocată de un vierme mic, trichinela. Boala este luată de om odată cu carnea infestată a porcilor,

mistreţilor, sau urşilor, carne insuficient friptă sau prajită. Trichinoza se manifestă prin dureri musculare puternice, febră, tulburări digestive. De aceea toată carnea de porc şi de la alte animale mari sau produsele de vânat trebuie să aibă avizul sanitar-veterinar pentru a fi consumată.

Şobolanii sunt adesea principalii vinovaţi în răspândirea trichinozei la porci, ceea ce impune efectuarea deratizării în vecinătatea crescătoriilor de porci, de câte ori este nevoie.

7.Toxinfecţiile alimentare sunt un alt grup de boli cu poartă de intrare digestivă. Ele se datorează unor microbi ca: stafilococi, streptococci, colibacili, care se pot înmulţi pe alimentele contaminate şi păstrate necorespunzător.

Carnea şi derivatele sale, laptele, untul, brânzeturile, ouăle, cremele, maionezele, cartofi fierţi sau pastele făinoase fierte pot folosi drept mediu de cultură pentru numeroşi microbi, atunci când găsesc şi temperatură potrivită: 14-40 °C pentru a se înmulţi şi a produce toxine.

După consumarea unui asemenea aliment, la cca 2-13 ore se produce brusc îmbolnăvirea, manifestată prin: vărsături, diaree, stare generală rea, dureri abdominale, febră, bolnavii necesitând ajutor medical de urgenţă.

Toxinfecţiile alimentare se pot produce datorită neglijenţei în prepararea alimentelor (alimente vechi, mese şi ustensile murdare), prin contaminarea de către bucătari purtători de microbi (cu plăgi infectate, furuncule, coşuri, mâini murdare) şi prin păstrarea lor necorespunzătoare (exemplu: pe marginea plitei).

Ouăle de raţă sunt frecvent contaminate cu microbii febrei paratifoide.De aceea utilizarea lor în stare crudă (în maioneze, crème) poate produce îmbolnăviri grave. Microbii şi toxinele lor din alimente pot fi distruse prin prăjire sau prin fierberea alimentelor minimum 30 de minute. Există şi posibilitatea ca microbii să se găsească în

alimente care provin de la animale bolnave. De aceea laptele se va consuma numai fiert iar carnea va fi consumată numai dacă are avizul sanitar-veterinar nu se va consuma carne din tăieri clandestine.

I.2.3 IGIENA ALIMENTAŢIEI

(Sandu şi colab., 2004)

Alimentaţia este unul din factorii importanţi care influenţează starea de sănătate. Se ştie că o alimentaţie necorespunzătoare poate determina o serie de boli. Aşa de exemplu: o alimentaţie săracă în produse lactate (bogate în calci ) poate duce la apariţia rahitismului, insuficienţa produselor de origine animală favorizează apariţia unor anemii, lipsa legumelor şi fructelor provoacă avitamonoze. Îmbolnăvirile pot să apară nu numai din cauza insuficienţei alimentare ci şi datorită unei alimentaţii excesive sau dezechilibrate. De exemplu: alimentaţia excesivă şi mai ales consumul exagerat de slănină şi untură favorizează apariţia aterosclerozei ; excesul de dulciuri duce la apariţia nevralgiilor şi cariilor dentare.

Pentru a fi raţională, alimentaţia trebuie să asigure toţi factorii nutritivi necesari (plastici, energetici, vitamine) în cantităţi şi proporţii optime. Dintre sărurile minerale o atenţie deosebită trebuie acordată: calciului, fosforului, fierului. O primă cerinţă în legătură cu regimul alimentar este de a lua masa zilnic la ore fixe; în caz contrar pot să apară: gastrita, ulcerul gastric şi duodenal.

Referitor la numărul meselor se consideră raţional regimul cu 3 mese pentru adulţi şi 4 mese pe zi pentru copii şi adolescenţi: dimineaţa, o gustare în cursul dimineţii (la ora 10-11), prânzul şi masa de seară.

Trebuie renunţat la practica greşită de a reduce masa de dimineaţă la o ceaşcă de ceai sau de cafea, deoarece în cursul dimineţii efortul fizic şi intelectual este mai mare, ceea ce necesită o masă mai consistentă.

Masa de seară trebuie alcătuită din alimente uşor digerabile (făinoase, lactate) care trebuie consumate cu 1,5-2 ore înainte de culcare. Cunoscând nevoile în factori nutritivi în fucţie de vârstă şi activitatea oamenilor se pot stabili cu ajutorul tabelelor de compoziţie a alimentelor, combinaţiile alimentare capabile să acopere aceste trebuinţe.

prof. CAMELIA COSMA